DOSARUL DIASPORA. DNA cere urmărirea penală a lui Titus Corlățean

DOSARUL DIASPORA. DNA cere urmărirea penală a lui Titus Corlățean
Publicat: 16/05/2016, 13:28

Direcția Națională Anticorupție a cerut Senatului României încuviințarea începerii urmăririi penale pe numele lui Titus Corlățean, fost ministru al Afacerilor Externe, pentru fapte de abuz în serviciu și împiedicarea drepturilor electorale, pe care le-ar fi comis îndeplinind funcția ministerială.

„În contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, Corlățean Titus, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte. Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Urmarea limitării accesului la secțiile de votare din străinătate a avut drept consecință creșterea procentajului total de voturi favorabile obținute de candidatul susținut de partidul din care făcea parte, „în condițiile în care comportamentul electoral al cetățenilor români din străinătate, în mare parte, era defavorabil candidatului respectiv”, explică procurorii.

DNA susține că dreptul de vot cetățenilor români care locuiesc în străinătate a fost vătămat atât prin împiedicarea exercitării acestui drept, cât și prin îngreunarea foarte serioasă a exercitării acestui drept, care a determinat pe mulți dintre titularii dreptului la vot să renunțe la exercitarea acestuia.

Procurorii anticorupție susțin că ministrul de externe a vătămat și interesele Ministerului Afacerilor Externe, privind buna funcționare a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României în străinătate și îndeplinirea de către acestea, în condiții optime, a atribuțiilor legale privind apărarea drepturilor cetățenilor români. DNA susține că Titus Corlățean a nesocotit o parte dintre propunerile misiunilor diplomatice de organizare a unor secții de votare în localități în care s-ar fi putut asigura exercitarea dreptului la vot de către un număr superior de persoane și că ar fi organizat, fără vreo documentare ori justificare, secții de votare în localități care nu au fost propuse de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.

Către Senatul României au fost trimise 19 volume din dosar, pentru a susține cererea de începere a urmăririi penale.

Conducerea Senatului a decis lunea trecută ca senatorii să aibă în acestă săptămână activitate exclusiv în teritoriu, președintele acestui for, Călin Popescu Tăriceanu, neexcluzând varianta ca aceștia să vină la București abia după alegerile locale. El a mai spus că, dacă se va impune, va convoca o ședință a Biroului Permanent. Întrebat dacă senatorii vor mai veni la serviciu până la alegerile locale, care vor avea loc la 5 iunie, Tăriceanu a spus: „O să vedem pe măsură ce înaintăm. Dacă sunt chestiuni foarte urgente o să convocăm”.

Audiat în octombrie 2015

Fostul ministru de Externe Titus Corlățean a fost audiat, în octombrie 2015, timp de patru ore, la Direcția Națională Anticorupție, el precizând că a dat declarații în dosarul privind votul din diaspora, de la alegerile prezidențiale și că nu va face alte comentarii atât timp cât este o anchetă în curs.

Senatorul Titus Corlățean, care a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidențiale din 2014, a spus, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că a făcut declarații în fața procurorului de caz și a dat toate detaliile care i-au fost solicitate.

Întrebat de jurnaliști dacă la alegerile din 2014 le-a fost interzis românilor din diaspora să voteze, fostul ministru de Externe a precizat că nu va face declarații publice, câtă vreme este o anchetă în curs.

„Ceea ce am avut ca și conduită aproape un an de zile, necomentând public și respectând regulile și procedurile, câtă vreme există o anchetă în curs in rem, voi face și de acum înainte până la soluția procurorului”, a precizat Titus Corlățean, la ieșirea din sediul DNA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună